Bjorn Ulvaeus este jumătate din geniul care a stat la originea compoziţiilor legendarei trupe suedeze de muzică pop, ABBA. După destrămarea formaţiei, în anul 1982, Ulvaues şi-a reorientat talentul către musicaluri. Creaţia sa, „Mamma Mia”, a avut un mare succes, devenind ulterior un film blockbuster.
Într-un tur al oraşului său natal, Stockholm, Ulvaeus a vorbit, într-un interviu pentru CNN, despre trecutul şi viitorul său ca personalitate a muzicii pop.
Întrebat care este secretul succesului ABBA, artistul a răspuns că sunt o multitudine de factori care au contribuit ca muzica lor să devină legendară şi ascultată chiar şi în prezent. Însă, cântăreţul a subliniat că un element-cheie a fost efortul depus pentru scrierea versurilor.
ABBA susţinea rareori turnee, iar, conform lui Ulvaeus, trupa a scris în continuu pentru melodiile lor, care au fost înregistrate pe o perioada de aproape 8 ani. Artistul suedez mai consideră că îmbinarea vocilor celor două fete ale trupei, Agnetha Faltskog şi Anni-Frid Lyngstad, i-a făcut unici.
Inspiraţie şi efort susţinut, cheia succesului
În interviu, Ulvaeus a dezvăluit şi sursele inspiraţiei lor, însă nu numai inspiraţia a fost cea care a contat pentru succes, ci a fost nevoie de foarte multă muncă de ore, zile şi săptămâni întregi petrecute la chitară şi pian până „apare ceva bun”.
„Simţi nevoia să scrii ceva ce trebuie să fie al tău. O ambiţie extraordinară de a scrie şi de a nu te opri vreodata până consideri că acesta eeste cel mai bun lucru pe care îl poţi da din tine”, a spus Ulvaeus.
În orice carieră muzicală există dorinţa de evoluţie, aşa că, după destrămarea trupei ABBA din 1982, Ulvaeus s-a bazat pe crezul său de a merge mai departe. Astfel, sudezul a încept să scrie musicaluri. „Era ceva ce nu am mai încercat până acum”, mărturiseşte e