Pe lângă multe bucurii spirituale şi... gustative pe care ni le oferă toamna, se află şi cea a aromei încântătoare şi ameţitoare a vinului. Pe meleaguri româneşti sau pe alte tărâmuri, vinul a fost întotdeauna un prilej de bucurie sau (de ce nu?) de război.

Există mulţi scriitori români, lăudători ai licorii lui Bachus, dar am să mă opresc la însemnările lui Dimitrie Cantemir, în "Descrierea Moldovei" care scria că: "Dintre câte războaie fără altă pricină decât sminteala unor domni nebuni au avut loc între ţinuturile româneşti, despărţite un timp prin hotare, doar una în trupul şi-n sufletul lor, dihonia ce s-a petrecut la malul Milcovului, a fost cea mai înţelepţeşte tranşată. N-a curs sânge, dar a curs vin.

Iată cum a fost: locuitorii Ţării de Jos de la hotarul cu Valahia iubesc vinul mai mult decât ceilalţi. Odată s-a iscat sfadă dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Au mers pe podul de la Focşani (la hotarul dintre Moldova şi Valahia) unde atâta s-au sfădit amândoi cu paharele până când valahul a căzut jos de prea mult vin ce băuse. Drept plată pentru izbândă, moldoveanul a fost dăruit de domnie cu boieria".

Pe lângă multe bucurii spirituale şi... gustative pe care ni le oferă toamna, se află şi cea a aromei încântătoare şi ameţitoare a vinului. Pe meleaguri româneşti sau pe alte tărâmuri, vinul a fost întotdeauna un prilej de bucurie sau (de ce nu?) de război.

Există mulţi scriitori români, lăudători ai licorii lui Bachus, dar am să mă opresc la însemnările lui Dimitrie Cantemir, în "Descrierea Moldovei" care scria că: "Dintre câte războaie fără altă pricină decât sminteala unor domni nebuni au avut loc între ţinuturile româneşti, despărţite un timp prin hotare, doar una în trupul şi-n sufletul lor, dihonia ce s-a petrecut la malul Milcovului, a fost cea mai înţelepţeşte tranşată. N-a curs sânge, dar