Magdalena Bărbieru a dovedit ei şi celorlalţi că dieta echilibrată şi mişcarea pot ţine kilogramele la distanţă. A reuşit să slăbească peste 50 de kilograme şi de patru ani se menţine la o greutate constantă. Transmite tuturor că se poate orice cu voinţă. Pentru Magdalena Bărbieru kilogramele în plus au fost dintotdeauna o mare problemă şi recunoaşte că fără ajutor specializat nu ar fi reuşit performanţa de a slăbi 52 de kilograme în doi ani de dietă echilibrată şi mişcare zilnică.
Probleme cu greutatea au fost încă din copilărie. Cântărea cu peste zece kilograme mai mult faţă de ceilalţi copii, iar în adolescenţă situaţia s-a agravat. Kilogramele se acumulau, iar dietele drastice pe care le ţinea nu aveau efectul scontat decât pentru o perioadă scurtă de timp, apoi cântărea mai mult decât atunci când începuse regimul.
Se simţea tot timpul complexată
Greutatea ajunsese să o complexeze şi evita să mai iasă cu prietenii sau să aibă o viaţă socială normală.
„Tot timpul am fost complexată şi frustrată. Evitam să ies la petreceri, să ies cu prietenii. După aceea, am trecut la altă etapă. Am încercat să epatez, să ies în evidenţă, tocmai din cauză că eram complexată. Asta mai ales în adolescenţă. Mie îmi plăcea să dansez şi probabil că eram caragioasă, de multe ori, mă simţeam ca un balon”, îşi aminteşte Magdalena.
După ce a încheiat studiile universitare la Bucureşti a revenit în oraşul natal şi kilogramele au început să se adune şi mai mult, ca în final să conştientizeze că avea peste 90 de kilograme. Avea 26 de ani şi vroia să se termine cu această luptă pe care o pierdea permanent. A apelat la ajutor specializat, la kinetoterapeutul Ecaterina Olteanu. Prin mişcare, sport şi o dietă lejeră a reuşit să scape de 30 de kilograme.
A ajuns la 125 de kilograme
Magdalena spun