Cand le-a spus romanilor ca vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democratia, Silviu Brucan a devenit tinta unui oprobriu public pe atat de virulent pe cat era de nemeritat. Prognoza domniei sale s-a dovedit a fi cel putin corecta, daca nu chiar optimista. Acum, la aniversarea a doua decenii de la caderea comunismului, este insa mult mai oportun sa lansam dezbaterea despre urmatorii douazeci de ani.
Cum vrem sa arate Romania anului 2029? Ce fel de societate le dorim copiilor care se nasc astazi? Cum va arata economia care va fi motorul acelei societati? Nu este deloc prematur sa ne punem astfel de intrebari acum. Dimpotriva, contextul este ideal pentru a gasi un raspuns la aceste intrebari.
Este de la sine inteles ca orice discutie a urmatorilor douazeci de ani trebuie sa porneasca de la o evaluare sobra a ultimilor douazeci. Stim ca nu suntem acolo unde am vrea sa fim, acolo unde Romania merita sa fie. De la disparitatea intre diverse paturi sociale la prea putinii kilometri de autostrada, semnele subdezvoltarii Romaniei ne intampina la tot pasul.
De asemenea, mai stim si cum am ajuns unde suntem: scandaluri politice, falimente bancare, coruptie, inflatie, privatizari dubios executate, ca sa nu mai vorbim de mult prea des citata "grea mostenire" a fostului regim.
Acest pomelnic de pacate ale tranzitiei este insa incomplet si superficial. De aceea, atunci cand ne gandim la urmatoarele doua decenii nu este insa suficient sa spunem ca vrem opusul ultimelor doua. Vremea profetiilor despre trecut s-a incheiat.
Problemele profunde pe care nu le-am atacat in ultimii 20 de ani si care impun atentie tin de lipsa de continuitate in proiecte de dezvoltare (putinele care au existat), politizarea administratiei pana la nivelul la care aceasta e cvasi-paralizata, subordonarea economicului la politic cu rezultate care includ acele privatizari
