Orgiile premierului italian, Silvio Berlusconi, revin in atentia presei dupa ce, potrivit ultimelor zvonuri, nu mai putin de 30 de femei, majoritatea dame de companie, au participat la 18 petreceri gazduite de acesta.
Mai mult decat atat, se pare ca unele dintre ele ar fi fost platite sa intretina relatii sexuale cu invitatii, inclusiv cu Berlusconi, anunta presa din Italia.
Gianpaolo Tarantini, un cunoscut intreprinzator italian, a declarat in cadrul unui interogatoriu ca a platit 30 de tinere pentru a-i tine companie lui Silvio Berlusconi, informeaza Corriere della Sera.
Printre numele rostite de Tarantini se numara si cunoscute modele cum ar fi Manuela Arcuri, Carolina Marconi, Francesca Lana si Linda Santaguida.
Se pare insa ca intreprinzatorul italian a dat si numele unei romance, Ioana Visan, mai bine cunoscuta in anturajul ei drept "Ana".
Intrebata de jurnalisti daca este adevarat ca a fost platita sa intretina relatii sexuale cu premierul, Ioana Visan a negat si a refuzat sa dea mai multe informatii.
"Inainte sa vorbesc vreau sa ma consult cu avocatul meu. Imi este frica ", a spus aceasta.
De altfel si celelalte fete la care a facut referire Tarantini au negat afirmatiile acestuia, afirmand ca omul de afaceri minte.
Gianpaolo Tarantini a declarat ca fetele erau platite cu o mie de euro pentru o noapte, plus plata cheltuielilor de transport cu avionul. El a precizat, insa, ca Berlusconi nu stia cu ce suma sunt platite femeile.
O sursa din Cabinetul premierului a afirmat ca nu exista inca o reactie la materialele publicate de presa din Italia, care sugereaza ca preferintele lui Berlusconi pentru femei tinere ar avea o amploare mai mare decat ce s-a suspectat pana acum.
Orgiile premierului italian, Silvio Berlusconi, revin in atentia pres