Peste 85% din traficul de mail din prima jumătate a anului, la nivel global, a fost spam, potrivit datelor Kaspersky Lab, lucru influenţat şi de declanşarea crizei economice. Astfel, în medie, 85,5% din traficul pe mail în primele şase luni ale anului a fost reprezentat de spam, iar 0,3% din totalul mesajelor conţineau ataşamente infectate cu programe periculoase. „Criza financiară a determinat o schimbare în comportamentul de consum al oamenilor, diferite produse şi servici
Peste 85% din traficul de mail din prima jumătate a anului, la nivel global, a fost spam, potrivit datelor Kaspersky Lab, lucru influenţat şi de declanşarea crizei economice.
Astfel, în medie, 85,5% din traficul pe mail în primele şase luni ale anului a fost reprezentat de spam, iar 0,3% din totalul mesajelor conţineau ataşamente infectate cu programe periculoase.
„Criza financiară a determinat o schimbare în comportamentul de consum al oamenilor, diferite produse şi servicii fiind înlocuite sau, pur şi simplu, refuzate”, a spus Costin Raiu, Chief Security Expert, Kaspersky Lab. „În acest sens, spammer-ii şi-au reorientat mesajele, pentru a se potrivi cu cerinţele consumatorilor. De exemplu, medicamentele, suplimentele alimentare şi jocurile PC au rămas în topul preferinţelor, determinându-i pe cei care lansează mesaje nedorite să acorde o atenţie mai mare acestor nevoi”, a completat Raiu.
Spam-uri cu servicii şi produse din sănătate
Contextul economic actual a influenţat mesajele spam pentru serviciile de publicitate online, care acum reprezintă 16,6% din totalul de spam, dar şi mesajele care promovează diverse produse şi servicii – acestea din urmă înregistrând o cotă de 35% - cu 10% mai mică decât anul trecut. În prima jumătate a lui 2009, domeniile cele mai populare pentru spam au fost: serviciile şi produsele din sănătate (22,1%), serviciile de e-advertising (