Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrecere de adio cu ecstasy si cocaina

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 septembrie 2009 ·

Doi fraţi şi o soră, alături de alţi patru tineri, au căzut în plasa procurorilor DIICOT constănţeni, care i-au prins în timp ce încercau să procure droguri pentru serile petrecute în club. În apărarea lor, unul dintre tineri a încercat să acrediteze ideea că narcoticele urmau să fie folosite pentru consum propriu, în cadrul unei petreceri private, de adio.

Ciprian, Cristian şi Otilia Mariana Dodiş, împreună cu fraţii Ion Răzvan şi Cosmin Marius Mateescu, Robert Itu şi Tawil Ali Rabih au fost deferiţi instanţei, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Faptele pentru care vor fi judecaţi cei şapte tineri s-au petrecut în luna august 2007. La vremea respectivă, Robert Itu era barman în Clubul Kudos, însă, se pare că se ocupa şi cu vânzarea pastilelor de ecstasy, pe lângă băuturile obişnuite. Printre prietenii lui Itu se numărau şi Ciprian Dodiş şi Ali Tawil Rabih care, la rândul lor, erau prieteni între ei. Rămaşi în pană de droguri, la un moment dat, Ciprian Dodiş a apelat, prin intermediul lui Itu şi al lui Rabih, la nişte bucureşteni, pentru a face rost de 40 de pastile de ecstasy. Cei doi de la care au procurat narcoticele au fost fraţii Ion Răzvan şi Cosmin Marius Mateescu, care i le-au trimis prin intermediul lui Robert Itu. Pentru că Ciprian nu a putut veni să ia pastilele, plecat fiind la Bucureşti să încerce să mai obţină şi alte droguri, cea care le-a luat de la Itu a fost Otilia Dodiş, sora lui. Suma datorată pentru cele 40 de pastile de ecstasy, respectiv 1.600 de lei, urma să i-o aducă Cristian Dodiş lui Itu. La rândul său, Ciprian Dodiş a fost prins la Medgidia, având asupra lui cocaină şi haşiş, narcotice pe care le procurase pentru el şi prietenul lui, Rabih. Pentru a se disculpa, Ciprian Dodiş a susţinut că drogurile erau pentru consum propriu, urmând să le ia la o petrecere pe care cei doi fraţi vroiau s-o dea în cinstea surorii lo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 10 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 8 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 6 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 10 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Tribuna acum 12 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 10 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg într-o şcoală din Târgu Jiu

Adevarul acum 11 ore
Un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg, de aceeaşi vârstă. Atacul a avut loc în timpul pauzei, după o discuţie aprinsă între cei doi.

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 7 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°