Romancierul american Joseph O’Neil publicase deja doua carti, ramase aproape neobservate in librariile americane. Dar, dupa ce presedintele Obama l-a mentionat printre autorii pe care el tocmai ii citea si a afirmat ca "Netherland" este un romn magnific, cartea a ajuns imediat un best-seller. Un noroc asemanator a dat si peste foarte discreta romanciera Marilyne Robinson, pomenita intr-un interviu tot de Barack Obama. Desi era laureata a catorva importante premii literare americane si preda la Universitatea din Iowa, numele ei era cunoscut doar catorva initiati. S-a dovedit ca in ambele cazuri era vorba de autori originali, autentici, dar din categoria acelor artisti care nu se lasa sedusi de retetele de succes facile, promovate in general de sistemul mediatic. Cititorul Barack Obama nu-i mentionase din pur capriciu. Cei doi corespundeau gustului sau literar, care, la randul sau, se dovedea a fi unul extrem de competent.
Sigur, se stie ca inca de timpuriu Barack Obama devora cartile de fictiune, de filosofie, de religie, de etnologie sau de economie si autori ca Sfantul Augustin, Nietzsche, Ellison, Wright, Graham Greene sau altii. Dupa un cowboy, sosea la Casa Alba un intelectual. Fraza discursurilor sale se inspira din ritmul celui mai mare orator americam, Abraham Lincon. si chiar daca in vremurile de azi echipa presedintelui, care rosteste peste 500 de discursuri si fraze-cheie intr-un an, e compusa din mai multi scriitori de discursuri, Obama le inspira pe toate, pana la ultimele nuante. Un exigent critic literar francez, Charles Dantzig, nu ezita sa afirme ca stilul de frazare al noului presedinte american, cadenta cuvintelor si felul lor de a functiona, ca un ansamblu, au ceva din arta lui Cicero si a lui Quintilian, la un loc.
De ce este important sa observam stilul de discurs al unui om politic? Evident ca nu ne intereseaza atat ca
