Cu zâmbetul pe buze şi o expresie mereu senină, Vaniuşa Perfil este croitor de când se ştie şi de un deceniu face tipare, croieşte şi coase pielărie. „Mama cosea, era croitoreasă şi făcea haine pentru oamenii din localitate. Când lipsea, mă puneam la maşină, îmi plăcea să stau pe pedală ca să mă legăn. Iar la 7-8 ani am cusut primul petec de material“, îşi începe Vaniuşa Perfil povestea. De obicei fetiţele sunt atrase de activităţile mamei în casă, şi nu băieţii. Dar Vaniuşa Perfil a fost mereu o altfel de persoană şi, la o vârstă când altora le stătea capul la joacă şi n-aveau idee cum le va arăta viiotrul, lui i-a fost foarte clar ce va fi când se va face mare. „ Am prins îndemânare de mic şi am vrut să dau la şcoala profesională de croitorie, asta am dorit eu să fac pentru că mi-a plăcut foarte mult. Nu m-am gândit la nimic altceva atunci când am dat la profesională. Am ştiut că învăţ să croiesc şi că din croitorie îmi voi câştiga traiul“ , povesteşte Vaniuşa.
Nu face haine în serie
Aşa a şi ajuns la Sibiu, pentru şcoală, iar când avea 17 ani a făcut primul său obiect vestimentar, o pereche de pantaloni gata de a fi purtaţi. Un an mai târziu s-a angajat pentru prima dată într-o croitorie şi acum are 21 de ani în câmpul muncii. „Da, este o perioadă lungă de timp, dar nu m-am plictisit de meseria mea şi n-aş pleca să lucrez într-un alt domeniu. Dacă n-ar fi croitoria, greu de spus ce-aş face, mi-ar cam da de furcă. Dacă faci mereu ceva nou, nu te plictiseşti. Mie îmi place să croiesc mereu alte modele şi nu pot face aceeaşi haină mereu. Decât să fac ceva în serie, mai bine plec acasă“ , precizează croitorul. În ultimii zece ani Vaniuşa a lucrat numai în piele şi chiar dacă recunoaşte că este mai complicat, spune că-i place mai mult decât lucrul cu materialele textile. „Îmi plac lucrurile complicate, sunt ceva mai special. Cu pielea de oaie