Profesorii cu vechime de peste 25 de ani nu vor mai primi nicio mărire de salariu până la pensie. „Adevărul“ continuă prezentarea legii unice a salarizării cu dascălii din învăţământul preuniversitar şi cu profesorii universitări. Citiţi şi:
Parlamentarii câştigă, funcţionarii pierdSalariul minim pe economie nu este egal cu valoarea coeficientul 1Grila de salarizare a bugetarilorMarea restructurare a funcţionarilor publici Asumarea răspunderii, stabilită pentru 15 septembrieLegea salarizării unice, asumată, dar neterminatăItalia: Notele elevilor vor fi publicate pe internet Nemulţumiţi de salariile pe care le vor avea în grila unică, dascălii au declarat război politicienilor şi au spus că vor boicota prima zi de şcoală, dacă reprezentanţii partidelor politice vor veni să ţină discursuri politice la 14 septembrie.
Reprezentanţii celor trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar au început să strângă semnături pentru ca profesorii să nu fie la şcoală în prima parte a zilei. În plus, sindicaliştii au mai spus că luni vor începe acţiuni de protest în ţară, iar marţi, 15 septembrie, vor organiza un miting la Palatul Parlamentului.
„Am recomandat dascălilor să nu vină la deschiderea anului şcolar, în special în şcolile unde s-au anunţat vizitele politicienii“, a spus Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
La rândul lor, profesorii de la Federaţia Educaţiei Naţionale au spus că dascălii afiliaţi lor nu vor intra luni la ore.
Pactul Naţional pentru Educaţie, încălcat
Sindicaliştii susţin că legea salarizării unice încalcă Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele politice la 6 mai, atunci când profesorii au renunţat la greva generală.
Profesorii sunt nemulţumiţi de situarea lor la periferia grilei de salarizare