Primăria scoate lumea în stradă, în parcuri, la teatru, expoziţii şi la muzee. Nu mai sunt banii de anul trecut, când Capitala a avut un buget de aniversare de 890.000 de euro
Aproape 900.000 de euro a costat aniversarea de 549 de ani ai Bucureştiului, sumă acoperită, în cea mai mare parte, din sponsorizări. Jumătate din bani, 450.000 de euro, au fost cheltuiţi pentru concertul lui Bryan Adams, artistul invitat să se ocupe de antrenul locuitorilor urbei.
Anul acesta însă, primăria tace mâlc în privinţa bugetului alocat sărbătoririi Zilelor Bucureştiului. N-a transpirat nicio sumă şi nici nu există în programul de evenimente vreun artist din străinătate. Angela Gheorghiu este arma Municipalităţii, soprana fiind cea care va susţine un concert în Piaţa Constituţiei, pe 19 septembrie, alături de Vlad Miriţă, tenorul cunoscut publicului larg odată cu participarea sa la Eurovision.
Pe scurt, buget low cost pentru un Bucureşti care aniversează în weekendul viitor 550 de ani de la atestare. Şi totuşi, la ce evenimente sunt invitaţi bucureştenii? la carnavalul copiilor, la spectacole de teatru, la concert, la muzee, dar şi la paradă ori la celebra bătaie cu flori "la Şosea". Manifestările de Zilele Bucureştiului vor începe sâmbătă, la ora 10.00, cu Carnavalul Copiilor, în Parcul Herăstrău. Carnavalul durează o săptămână întreagă, petrecere fiind zilnic, până la orele 16.00. Tot de sâmbătă, Muzeul Literaturii Române găzduieşte o expoziţie de pictură şi grafică, iar Galeria Municipiului Bucureşti îi aşteaptă pe bucureşteni la o expoziţie de pictură, decoraţiuni interioare şi artă fotografică. Luni seară e rândul Muzeului Ţăranului Român să-şi primească oaspeţii la o nouă vizionare de film - "Bucureştiul Interzis".
Bilete la teatru - gratis
Timp de două seri, pe 19 şi 20 septembrie, teatrele bucureştene vor pune în scenă spectacole la care acc