Pandurii încearcă să nu trăiască din amintiri, lăsând deoparte ultimul succes pe „Municipal“ cu CFR Cluj, scor 2-1, înregistrat în urmă cu un an, mai ales că primele acelei victorii au rămas blocate în conturile clubului. Nici acum jucătorii nu au mai multe motive de satisfacţie financiară, aşteptând încă 50 la sută din primele corespunzătoare lunii august, conform R.O.I. „Ar fi bine să repetăm isprava de anul trecut. A fost o partidă bună, dar ce a fost a fost. Rezultatul aş vrea să se repete, dar celelalte lucruri nu“, a spus Sorin Cîrţu. Mai nou, elevii lui Cîrţu au şi motive de îngrijorare în privinţa viitorului echipei după ameninţările lui Mircea Sandu privind dezafilierea clubului. „S-au pus nişte întrebări, este oarecum o nelinişte, dar trebuie să se găsească o rezolvare. Sunt atâtea investiţii făcute în stadion, în echipă. Sunt sigur că preşedintele are soluţii de salvare“, a mai spus Cîrţu. Pandurii Târgu Jiu a intrat de ieri în cantonament, Sorin Cîrţu renunţând pentru jocul cu CFR Cluj la opt jucători: Livşit, Basara, Lazic, Stancu, Rada, Diaconu, Câju şi Hidişan.
Formaţia Pandurii, capabilă de orice
CFR Cluj va ajunge la Târgu Jiu astăzi, când are programat şi un antrenament, de la ora 19.30, pe terenul III din Complexul Sportiv „Municipal“. În ciuda cărţii de vizită şi a pretenţiilor adversarului, pe „Municipal“, Pandurii este o echipă imprevizibilă. „Am învins Steaua, Craiova, CFR, Rapid, echipe bine cotate, şi am fost înfrânţi de altele mai slabe. Suntem o echipă cu variaţii. Ne putem aştepta la orice. Întâlnim o formaţie de cupă europeană, care are un anumit standard, având în vedere participarea în grupele europene. Au lot valoros, pot alinia mai multe tipuri de formaţie, sunt greu de învins“, a afirmat „Sorinaccio“. Tehnicianul consideră că CFR Cluj ar trebui să se teamă de jocul de la Târgu Jiu, având şi argumente care s