Adrian Bilţ are grijă de atmosfera din cluburile băimărene. Prima lui apariţie publică a fost cu 9 ani în urmă, timp în care a ajuns să ajungă unul dintre cei mai cunoscuţi dj-ei băimăreni.
Adrian Bilţ este cunoscut în rândul tinerilor maramureşeni care frecventează cluburile. El este îndrăgit de către toţi iubitorii clubingului din judeţ pentru că, de fiecare dată, Dj Adrian Bilţ reuşeşte să încingă atmosfera atunci când e la butoane. Diferenţa dintre el şi alţi dj-i este că el pune suflet şi alege piesele în funcţie de dispoziţia celor prezenţi. Programul lui artistic nu este unul prestabilit şi „miroase” de la bun început melodiile pe care trebuie să le mixeze la party-urile organizate de clubul unde lucrează.
Magnetofonul Majak – prima jucărie
Adrian Bilţ a început să se „joace” pe un magnetofon „Majak”. „Cu siguranţă pentru mulţi acesta nu le spune nimic, însă pentru mine a însemnat începutul carierei de dj”, spune Adrian. „Am crescut alături de muzica anilor ’80 şi pur şi simplu chinuiam magnetofonul fratelui meu. Făceam tot felul de experimente”, spune zâmbind Adrian. Acea perioadă a însemnat de fapt şi începutul unui hobby care, pe parcurs, s-a transformat într-o „meserie”.
Încetul cu încetul a descoperit simţul pentru acustică şi pasiunea pentru muzică, ce s-a concretizat mai târziu prin organizarea de petreceri private. „Puneam muzică pentru prieteni şi cunoscuţi, însă cei dragi şi familia mea m-au încurajat mereu”, relatează Adrian.
În următorii ani lucrurile au evoluat, iar Adrian Bilţ a început să deprindă primele tehnici de mixaj, alături de prietenul său Andrei Pleşca, care l-a ajutat în prima sa apariţie publică în anul 2000. „El mixa într-un club băimărean, iar eu eram responsabil cu jocurile de lumini. Într-o seară, la insistenţele mele, m-a lăsat să pun şi eu muzică”, spune Adrian.
„Special G