Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A furat pistolul din dotare în spirit de glumă

Publicat in Jurnalul, joi 10 septembrie 2009 ·

Angajaţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Olt au sesizat miercuri dimineaţă dispariţia unui pistol din cadrul unităţii. După îndelungi căutări, s-a descoperit că făptaşul era chiar cel care se ocupa cu evidenţa armamentului din dotare. După ce a negat vehement ­ ba chiar şi-a ajutat "sârguincios" colegii să caute arma - agentul-şef PA a recunoscut că a luat pistolul pentru că a vrut să facă "o glumă bună". Însă una care l-a costat jobul şi pentru care acum este cercetat.

Agentul-şef PA, cel ce se ocupa cu evidenţa armamentului din dotarea Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Olt, s-a gândit miercuri dimineaţa că nu ar strica să-şi fure singur... pistolul.

ÎN LOC SĂ NE APERE, NE OMOARĂ!

Dis-de-dimineaţă omul nostru a venit conştiincios la muncă. După 15-16 ani de vechime în cadrul poliţiei, număratul armelor şi socoteala acestora ţi se pare cu siguranţă o nimica toată. Aşa că, din prea multă monotonie s-a gândit probabil că nu ar strica să anime puţin atmosfera. Şi, după ce s-a pus pe treabă şi a numărat pistoalele, a luat unul, l-a învelit într-un prosop şi l-a băgat în buzunar. La scurt timp, colegii au descoperit lipsa armei şi şi-au anunţat imediat superiorii. "După ce şi-a terminat treaba, A.P. a ieşit pentru vreo zece minute până la maşină. Atunci am văzut noi că lipseşte un pistol şi ne-am cam alarmat. Nu ne-a dat de bănuit nici o clipă. Ba chiar a căutat cot la cot cu noi", ne-au declarat surse din interiorul Poliţiei de Frontieră Olt. După ce s-a învârtit pe lângă colegi, "alarmat" şi el de ceea ce se întâmplase, agentul-şef A.P. a ieşit din nou din unitate. La poarta unităţii, acesta a fost văzut de ofiţerul de la pază cum s-a aplecat şi a aruncat ceva sub o maşină, mai exact pistolul învelit într-un prosop. După ce a fost descoperit, A.P. a mărturisit că "a făcut totul aşa în spirit de glumă, fără nici o intenţie". Î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 6 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°