Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Craiovei promite investiţii în ajutorul fabricii Ford

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 septembrie 2009 ·

Administraţia locală din Craiova va investi în mai multe proiecte de infrastructură, care vor veni în ajutorul fabricii Ford din oraş. Sursa: Agerpres

Anunţul a fost făcut marţi după-amiază, în cadrul unei întâlniri între reprezentanţii Primăriei Craiova şi cei ai Ford Europa, întâlnire care a avut loc după lansarea primului Transit Connect produs în România. Autorităţile locale au întocmit deja un calendar de investiţii în infrastructură, iar primele măsuri vor fi luate începând din această toamnă, promite primarul Constantin Solomon.

Studiu privind impactul Ford asupra traficului

Planul de investiţii a fost realizat de administraţia locală în colaborare cu reprezentanţii Primăriei Craiova. Măsurile presupun îmbunătăţirea căii de rulare a tramvaiului în zona fabricii, construirea în apropierea uzinei a unor noi staţii pentru tramvai şi autobuz, sprijin logistic pentru construirea de parcări pentru camioane şi pentru angajaţii companiei, dar şi semnalizări rutiere speciale pentru intrarea şi ieşirea din fabrica Ford.

Deasemenea, în următorii doi ani, Primăria Craiova şi Ford vor realiza un studiu de trafic pentru evaluarea impactului activităţii fabricii asupra circulaţiei din oraş. Motivul: se estimează că, în 2012, un camion va intra sau va ieşi pe poarta fabricii la fiecare cinci minute.

În ceea ce priveşte cuantumul investiţiilor, acesta nu a fost stabilit încă, reprezentanţii primăriei vorbind despre „sume importante de bani”.

Cel mai probabil, suma va fi făcută publică la sfârşitul lunii, când planul de investiţii va fi prezentat în faţa Consiliului Local Craiova pentru a fi aprobat. În schimb, bugetul local va fi cu 1,7 milioane de euro mai bogat, odată cu încasarea taxelor şi impozitelor de la Ford.

Solomon vrea muzeu Ford

La sfârşitul întâlnirii de marţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 43 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum o ora
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum 52 minute
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 10 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°