Mircea Cărtărescu: „Elita intelectuală participantă la Festivalul de film de la Veneția l-a ovaționat pe Hugo Chavez, dictatorul «socialist» al Venezuelei, prezent în sală ca să vadă un film apologetic despre el însuși, realizat de Oliver Stone”. Sursa: Mediafax

Cu aproape douăzeci de ani în urmă mă plimbam printr-o piaţă de vechituri din San Francisco, populată mai ales de oameni de culoare. Eu însumi, destul de jerpelit, pletos şi cu dinţii stricaţi, abia scăpat din lumea comunistă, le păream probabil inşilor din jur, care vindeau de toate şi mai nimic, un fel de „ladino”, un ciudat în plus într-o lume de junkies. Căutam discuri de muzică rock, dar m-am ales până la urmă cu un ceas de mână ieftin, din cele electronice, proaspăt apărute (m-am şi făcut de râs punându-l la ureche ca să văd dacă ticăie) şi cu o insignă rotundă pe care scria „Why be normal?” Le-am plătit cu un pumn de monede de cupru, căpătate de la magazinul unde dusesem înapoi cutiile de Coca-Cola, pe care luai câte cinci cenţi. Tot umblând pe acolo, zgribulit şi fericit - încă nu-mi venea să cred că eram în America -, ceva bizar mi-a atras atenţia.

Era un stand de literatură Black Power, cu broşuri despre Martin Luther King, Malcolm X, Panterele Negre etc. Nu standul în sine m-a frapat, ci faptul că vânzătorul era alb, un puşti subţire ca degetul, cu păr ondulat. M-am dus la el şi am intrat în vorbă. Cum se făcea că el, un alb, vindea literatură Black Power? Tipul a zâmbit, era probabil obişnuit cu întrebarea asta. „Păi nu sunt alb, sunt negru”, zice. „Cum aşa?”. „A fi negru e o chestiune de opţiune personală, eu am optat să fiu negru”. Okay, dar ce te-a făcut să iei o astfel de hotărâre? „Ştii, eu sunt evreu şi ştiu ce este discriminarea. Tocmai de-asta m-am identificat cu cei mai discriminaţi oameni din State, cu africanii-americani. De câţiva ani sunt unul dintre ei.” Băiat