Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tanar ucis de un camion

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 11 septembrie 2009 · ·

Un barbat de 32 de ani, din Darabani, a murit miercuri seara, la Braiesti, dupa ce a fost lovit de un camion care transporta piatra. In urma impactului, Valentin C. a fost aruncat in santul de pe marginea drumului, medicii sustinand ca nu a avut nicio sansa de supravietuire. Agentul Marius Ion, ajutorul sefului Postului de Politie din Braesti, cel care a ajuns primul la locul accidentului, a declarat ca incidentul a avut loc la doi pasi de iesirea din comuna spre Dorohoi, locul unde soseaua principala se intersecteaza cu un drum comunal. "Victima a iesit de pe acest drum lateral si s-a angajat in traversare fara sa se asigure corespunzator, mai ales ca vizibilitatea in zona aceea este redusa. El avea in spate un sac cu haine din cauza caruia probabil nu a reusit sa se uite in dreapta", a declarat agentul Marius Ion. Ioan P. de 25 de ani, din comuna Mihai Eminescu, soferul autotractorului implicat in accident, a declarat ca l-a observat cu intarziere pe barbat si ca, desi a franat puternic, nu a putut evita tragedia. Mastodontul urmeaza a fi expertizat din punct de vedere tehnic, iar cercetarile continua pentru a se stabili daca conducatorului vehiculului i se poate retine vreo culpa in producerea accidentului. 15 morti pe sosele Potrivit unei situatii existente la nivelul Serviciului Politiei Rutiere, anul acesta 15 persoane si-au pierdut viata in urma accidentelor rutiere. In sase cazuri a fost vorba de neatentia pietonilor care au incercat sa traverseze strada neregulamentar. Cel mai grav accident a avut loc luna trecuta, la Flamanzi, cand un sofer aflat sub influenta bauturilor alcoolice a intrat cu un Ford Focus in doua grupuri de adolescenti. Trei tineri au murit, iar o alta adolescenta a fost ranita grav. Sursa: Monitorul de Botosani Un barbat de 32 de ani, din Darabani, a murit miercuri seara, la Braiesti, dupa ce a fost lovit de un camion care transporta piat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°