Afecţiunea de care suferă i-a fost descoperită după luni de căutări de medicii dintr-o clinică de cercetare din America. Tratamentul aplicat Ilincăi, o fetiţă de numai 2 ani, a început să dea roade. Cel puţin trei ani trebuie să stea copila în spital. Părinţii îi sunt alături zi de zi. Lipsa banilor însă este un obstacol pe care nu-l pot trece singuri.

Zâmbetul i-a dispărut de pe buze într-o clipită. Iar tremuratul i-a cuprins corpul mic şi firav, ca-ntr-un vârtej. Avea doar 1 an şi 6 luni când picioarele i s-au înmuiat, incapabile să mai facă un pas. Iar din gura ei nu s-au mai auzit cuvinte precum "mama" sau "tata". Din acea clipă, viaţa familiei Nica din Suceava avea să se transforme într-un coşmar din care nu găseau cale de ieşire. "În septembrie anul trecut, am fost cu ea la Iaşi. Ni s-a spus că e posibil să aibă encefalită. I-au făcut o sumedenie de teste, au pus-o sub tratament. Am aşteptat trei săptămâni. Nimic nu s-a întâmplat. Din contră, Ilinca se simţea şi mai rău. Prin noiembrie am ajuns şi în Belgia, la Bruxelles. Aveam speranţe mari. Ştiam că în străinătate aparatura este mai performantă, doctorii sunt mai interesaţi de soarta oamenilor, diagnosticele sunt precise. Ne-au spus că are lichid la şolduri. Alt tratament. Alte săptămâni de aşteptare. Starea Ilincăi nu se îmbunătăţea cu nimic", povesteşte bunica fetiţei, Laurenţa Morcov. Vorbele i se împletesc cu lacrimile ce-i curg şiroaie. Părinţii Ilincăi s-au hotărât să meargă şi la Bucureşti, la Spitalul "Alexandru Obregia". După două RMN-uri făcute, Ilincăi i s-a pus diagnosticul de ataxie cerebrală. Trei săptămâni a stat bunica cu ea în spital. "Au injectat-o cu cortizon, i-au făcut diverse tratamente, la final ajunsese ca o legumă. Nu mai putea să doarmă, avea tot timpul spasme. Am crezut că o luăm razna. Încotro să mergem, ne întrebam mereu, mai ales că cel mai grav ni se părea că fe