Pe ascuns şi nu prea, Cici modista cîştiga bani frumoşi de la fetele din deal. Nu le chema la atelier să le ia măsura de teamă să nu-şi piardă celelalte cliente din oraş. Îşi făcea ea drum la stabiliment, dis de dimineaţă, cu birja, cînd străzile erau pustii. O întîmpina dna Sorica însăşi, înaltă şi încă subţire în talie. După calculele modistei, Sorica trecuse bine de 50 de ani, dar n-avea decît vreo cîteva fire albe în părul ei negru-albăstrui. Îşi păstrase în obraji frăgezimea cu care venise acum 20 de ani împreună cu patru fete şi cumpărase hotelul lui Chelu. Afacerea cu acelaşi soi de investiţii pe care o începuse cu cîţiva ani înainte kir Kalos Filipaki, cum îşi zicea grecul care venise de la Galaţi însoţit de toate prostituatele îndrăgostite de el, mersese atît de prost, că în pofida iubirii lor dezinteresate pentru el, tinerele sale angajate l-au părăsit una cîte una, fiindcă aici mureau de foame. Kir Filipaki nu era chel, îşi rădea tot părul de pe cap, ceea ce, se spunea, le cucerea pe mai toate femeile asupra cărora îi cădeau ochii. Bila lui promiţătoare pentru domnişoarele dezvirginate de logodnici mustăcioşi precipitaţi le stîrnea interesul şi doamnelor ai căror soţi îşi onorau fără avînt îndatoririle conjugale. Cu înfăţişarea ei de femeie serioasă, dar atrăgătoare, Sorica i-a făcut să vină în deal mai întîi pe negustorii holtei din oraş, care nu călcaseră aici pentru că n-aveau ochi să-l vadă pe chelios. Au urmat adolescenţii care dăduseră tîrcoale hotelului, dar nu îndrăzniseră, de ruşine, să-i calce pragul. Afacerile Soricăi au început să meargă de-abia cînd au aflat de schimbarea patronului de la stabiliment bărbaţii energici din satele învecinate, constănţenii discreţi, care nu călcau în bordelurile din oraşul lor şi chiar bucureştenii care aflaseră de reputaţia ei paradoxală. Sorica a mai construit o clădire, lipită de hotelul lui Chelu de-abi