În perioada interbelică, administraţia locală era un sistem perfect articulat, funcţional, care veghea, prin toate pîrghiile ierarhice, la ordinea şi liniştea publică " fapt resimţit chiar în comunităţile închise, izolate ", impunînd o normă de conduită, factor civilizator, ce trebuia respectată.
Şi şezătoarea, obicei major în viaţa satului ca mijloc de socializare, intra sub jurisdicţia legii, documentele vremii păstrînd în subsidiar farmecul inedit al modelului arhetipal.
Şezătoarea în ramă
La cererea petiţionarei Ana G. Popa, domiciliată în comuna Grid la numărul 265, de a organiza şezătoare la domiciliul său, cerere contrasemnată de primar, învăţător şi directorul din sat, pretorul plăşii Şercaia emite un înscris cu Nr. 2829 din 5 decembrie 1928, prin care îi aduce la cunoştinţă regulamentul de funcţionare:
"Apreciind petiţia înaintată dăm voie petiţionarului să ţină la domiciliul său în timpul sezonului de iarnă până la 15 Martie 1929 şezătoare de femei, şi anume pentru 15 persoane pe lângă următoarele restricţiuni:
Şezătoarea va fi cercetată de maximum 15 femei.
Ora de închidere se stabileşte la 24/12.
În preseara zilelor de Duminecă şi sărbători, precum şi în seara acestora, şezătoarea este cu totul interzisă. Fumatul, consumatul de beuturi spirtuoase în şezătoare este strict interzis. Tot asemenea este strict interzis şi orice clevetire şi discuţie care ar avea tendinţa de a periclita ordinea, disciplina şi siguranţa publică din comună.
Primăriile comunale cu toate organele arondate din subordine, apoi posturile de jandarmi vor inspecta, îndruma şi supraveghea cât mai des şezătorile, raportând Preturii de cele constatate.
Pentru nerespectarea acestor dispoziţiuni va fi răspunzător în primul rând proprietarul şezătorii, adecă petiţionarul care e dator a veghea pentru menţinerea ordinei, liniştii, curăţe
