Vineri, 11 septembrie, se deschide noua stagiune la Teatrul Aşchiuţă. Micuţii sunt invitaţi de la ora 11.00 la Isprăvile lui Păcală. Adulţii însă, mai au ceva de aşteptat. Teatrul Alexandru Davila îşi va începe spectacolele noii stagiuni abia pe 19 septembrie.
Chiar dacă vacanţa preşcolarilor şi şcolarilor e pe sfârşite, micuţii au şi motive de bucurie. Pe 11 septembrie începe stagiunea 2009-2010 a teatrului Aşchiuţă. În sala din strada Victoriei va avea loc premiera piesei ”Isprăvile lui Păcală”, o adaptare după Ion Creangă în regia artistică a lui Nicolae Bănică.
Cei 8 actori, coordonaţi de regizorul Nicolae Bănică, cel care la rândul său va urca pe scenă în rolul preotului satului, îi aşteaptă pe micuţi cu energie şi entuziasm. Chiar dacă cei mici au fost în vacanţă, la teatrul Aşchiuşă a fost activitate. ,,Toată vara am avut repetiţii pentru ca, acum, la debut de stagiune, să apărem în faţa publicului nostru în mare formă.” spune regizorul şi actorul Nicole Bănică.
În pas cu vremurile
Noua stagiune va aduce un plus de prospeţime teatrului Aşchiuţă. ,,Având în vedere că generaţiile se schimbă, că cei mici au acces la calculatoare, la cinematografe şi, în general, la informaţie, şi pretenţiile artistice au crescut. Încercăm să ţinem pasul cu vremurile şi să facem în aşa fel încât piesele să pară de actualitate petru ca şcolarilor şi preşcolarior să le placă ceea ce văd. Suntem siguri că şi în noua stagiune sala va fi plină aşa cum se întîmplă de obicei la spectacolele noastre” spune regizorul. Spctacolele teatrului Aşchiuşă s-au diversificat mult în ultimii ani. În scenă sunt puse piese cu păpuşi, piese cu actori şi păpuşi, piese doar cu actori sau piese de animaţie, toate muzicale. Practic, din 1984 pe scena Teatrului Aşchiuţă se ţin doar spectacole muzicale.
O stagiune cu surprize
Actorii teatrului Aşchiuşă le pr