Sunt scriitor maghiar din Cluj, şi vara aceasta nu ştiu de ce m-am apucat să scriu poezii în limba română". Şi ne-aţi expediat la redacţie pe ultima, cu bănuiala că ne interesează. Sigur că ne interesează şi chiar vă mulţumim pentru textul frumos, care însă, pentru a fi publicat, ar trebui corectat în câteva locuri. Şi anume în versurile al treilea şi al cincilea (Péter Demény) * Emoţionant să marcaţi momentul unic al scrierii primelor texte lirice din viaţa dvs., trei într-o singură zi fiind o performanţă la 16 ani câţi aveţi. Ne bucurăm nespus că v-aţi gândit la România literară să vă răspundă la întrebarea care vă frământă. Răspunsul va fi oricând afirmativ, cu condiţia să nu vă lăsaţi niciodată de scris, făcând-o din zi în zi mai bine şi mai dăruit. Transcriem acum, aici, cu încredere moderată în viitorul dvs., unul dintre poeme, spre încurajare: "Am început să simt că s-a făcut târziu/ Căci dacă viaţa ar dura o săptămână/ Eu aş trăi acum în cea de-a şaptea zi// Iar dacă mă gândesc la timpul ce-a trecut/ Dacă mă uit în urmă nu pot vedea nimic/ Dar nici nu mai contează, a şaptea zi/ aproape s-a sfârşit". (Valeriu Ieremia) * Cine sunteţi dvs. domnule Vasile Sandu-Maglavit? Cu numai două poezioare la activ (termenul vă aparţine), fără însă nici un detaliu biografic, loc de baştină, vârstă, activitate şcolară, doar cu idealul care se deduce la un moment dat din context şi dragostea de poezie - cititorul înţelege că sunteţi un începător puţin speriat de lumea în care doriţi să intraţi cu dreptul. Curajoasă şi valoroasă ideea că scriind poezii, într-o zi veţi fi atât de fericit, că nici teama de moarte să nu vă mai apese: "Voi apuca ziua, oare,/ Să-mi văd, ah, măcar o carte,/ Una din poezioare,/ Publicată, chiar pe moarte?// Nu vrea soarta să mă facă/ Fericit pentru o clipă/ Ca moartea să mă găsească/ Aşteptând-o fără frică". (Vasile Sandu-Maglavit) * Era normal