Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fly Taxi, stăpân la „Henri Coandă“

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Singurele taximetre care au voie să opereze în parcarea Aeroportului Otopeni sunt cele care aparţin companiei Fly Taxi. Taximetriştii de la alte firme, care au venit ieri-dimineaţă să aducă sau să ia clienţi de la aeroport, au fost opriţi la intrarea în aerogară sau blocaţi în parcare. Decizia ministrului transporturilor şi infrastrucurii, Radu Berceanu, de a interzice accesul taximetrelor în incinta parcării cu plată a aeroportului „Henri Coandă“ a intrat în vigoare ieri.

Restricţia durează până la 12 octombrie, când va avea loc licitaţia pentru desemnarea firmelor de taxi care vor avea permis de acces în aeroport. Până atunci, singura firmă care va putea prelua călătorii de la terminale este Fly Taxi.

„Dacă se licitează cum s-a făcut în 2004, atunci e clară treaba. De ce nu ne lasă în parcare? Doar plătim ca şi până acum“, a spus revoltat unul dintre taximetriştii care se aflau ieri dimineaţă la aeroport.

Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din ţară, iar tariful maxim stabilit de acestea va fi de 3,5 lei pe kilometru şi 35 de lei pentru ora de staţionare.

„Am plătit şi acum îmi ridică maşina?!”

Unii şoferi, chemaţi ieri la comandă, au făcut rondul din faţa aeroportului de mai multe ori pentru că nu ştiau de unde să-şi ia clienţii. Alţii, deşi au reuşit să intre în parcare, s-au trezit cu roţile blocate.

Tiberiu Antal, taximetrist la firma Aris, a plătit intrarea, i-a fost permis accesul şi, când s-a intors la maşină, a constatat că angajaţii aeroportului se pregăteau să-i ridice maşina.

„De ce m-au lăsat să intru? Am intrat, am plătit, mi-au dat bon. N-a venit nimeni să-mi spună ca n-am voie. După ce mi-au blocat maşina, m-au ameninţat că mă dau pe mâna poliţiei“, a povestit Antal.

Administraţia aeroportului susţine că a luat decizia de a in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 42 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 51 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 22 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°