Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: Hoţii din bancomate se ţepuiau între ei

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 · ·

Anchetatorii care se ocupă de cazul reţelei de falsificatori de carduri spun că cei de la „munca de jos“ îşi înşelau şefii. Tinerii nu au vrut să vorbească despre faptele lor în faţa procurorilor, cu excepţia a trei dintre ei, care şi-au recunoscut vinovăţia.

După audierile celor 20 de falsificatori de carduri, dar şi după interceptările telefonice pe care le-au urmărit mai bine de şase luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorismului (DIICOT), Serviciul Teritorial Timişoara, au reuşit să dezlege iţele afacerii în urma căruia s-au scos din bancomate sume impresionante de bani de pe conturile diferitor persoane din România şi din străinătate.

„Practic, erau două grupări separate care lucrau împreună. Cei din Timişoara s-au constituit într-o reţea şi au cumpărat de la cei din Bucureşti aparatura cu care copiau datele, iar mai apoi echipamentele cu care erau confecţionate cardurile”, a spus şeful DIICOT Timişoara, procurorul-şef Mircea Andreş. Acesta a mai spus că, înainte de a învăţa cum se foloseşte „pisicuţa” (dispozitivul de citit carduri), hoţii din Timiş cumpărau doar datele de pe carduri de la partenerii din Bucureşti.

Afacere cu „salahori”

Anchetatorii au mai spus că reţeaua era condusă de patru capi care coordonau toată afacerea. Restul erau timişi în Italia, Olanda sau Belgia unde stăteau câteva zile, obţineau datele de pe carduri cu care se întorceau în ţară, unde capii reţelei procurau cardurile şi-i trimiteau pe băieţii de la „munca de jos” să scoată banii.

„Au fost şi situaţii în care unii dintre cei care erau însărcinaţi cu scoaterea banilor au încercat să-i înşele pe ceilalţi”, a spus o sursă din cadrul anchetei. Printre salahori erau şi „şmecherii satului” din Iecea Mică. „L-am văzut cu maşini scumpe şi cu bani mulţi, dar nu ştiam de unde are. M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°