Festivalul tinerilor băimăreni face parte din proiectul „Împreună pentru comunitate: Creativitate şi Voluntariat” finanţat din bugetul local.
Asociaţia YMCA Baia Mare organizează mâine cea de-a treia ediţie a festivalului tinerilor băimăreni „Youth Fest”. Manifestările, ce se desfăşoară mâine, 12 septembrie, în Piaţa Millennnium, în intervalul orar 12.00 – 22.00. Acestea includ competiţii de baschet, concursuri de bike, skate, role, tenis de masă, jocuri distractive precum şi ateliere de pictură pe faţă, atelier de creativitate pentru copii, muzică live, precum şi alte surprize oferite de organizatori.
Acţiunea face parte din proiectul „Împreună pentru comunitate: Creativitate şi Voluntariat”, finanţat nerambursabil din bugetul local pe anul 2009 al municipiului Baia Mare. „Festivalul face parte dintr-un proiect care a început în iunie şi se va finaliza în decembrie. În proiect sunt incluse trei activităţi: prima a fost tabăra pentru copiii defavorizaţi de pe Craica, cea de-a doua este festivalul iar a treia acţiune este un concurs de fotografie pentru tineri ce se va desfăşura în lunile octombrie-decembrie”, spune Alina Pop, directorul YMCA, Baia Mare. Scopul proiectului este de a promova tinerele talente locale, de a creşte participarea civică a tinerilor prin implicarea acestora în diferite activităţi recreativ-sportive şi de a-i informa cu privire la oportunităţile de voluntariat.
Peste 2.000 lei primiţi din partea bugetului local
Proiectul din care face parte şi festivalul „Youth Fest” a fost finanţat cu 4.500 lei din bugetul local. Festivalul a primit din partea consiliului local aproximativ 2.100 de lei pentru organizarea activităţilor. Toate activităţile sportive incluse în proiect presupun şi desfăşurarea unor concursuri cu premii în tricouri, mingi de baschet şi mingi profesionale. „Pentru fiecare activitate vom