Sătmărenii cu dare de mână pot avea un loc de parcare amenajat în buricul târgului. Şoferii care s-au săturat de bătaia de cap cu găsirea unui loc de parcare îşi pot cumpăra un spaţiu subteran amenajat. În plin centrul oraşului, la subsolul unui complex rezidenţial, se vând ca pâinea caldă locuri de parcare cu aproximativ 10.000 de euro. Chiar dacă iniţial, parcarea subterană a fost destinată locatarilor din complexul rezidenţial construit între străzile Mihai Viteazu şi Tudor Vladimirescu, parcarea subterană privată a fost scoasă în vânzare. Şi asta pentru că cea mai mare parte a spaţiilor din cadrul imobilului sunt sedii de firme.
Parcare subterană de 600 de metri pătraţi
Constructorul, firma Godan, a vândut deja 10 din cele 32 de locuri de parcare, cu un spaţiu total de peste 600 de metri pătraţi. „Este în plin centru, cu poartă acţionată de telecomandă, iluminat cu senzori, sunt toate condiţiile. Preţul este în jurul a 10.000 de euro, iar în urma tranzacţiei, spaţiul trece în posesia cumpărătorului cu tilu de propretate“, afirmă Gabriela Mozsai, unul dintre investitorii imobiliari care deţin complexul.
Potrivit specialiştilor din domeniul imobiliar, preţul cerut de proprietarii parcării subterane este la nivelul pieţei. „Acesta este preţul, între 8 şi 10.000 de euro. Mai ales că este, deocamdată, singura parcare de acest gen din Satu Mare, este preţul correct“, afirmă Aurel Răcăuţan, manager general Arra Imobiliare.
Sătmărenii cu dare de mână spun că achiziţia unui astfel de loc de parcare ar putea fi o soluţie. „Spaţiul fiind chiar în centru, merită. Dacă ar mai lăsa din preţ, cred că ar fi o soluţie, la cât de greu găseşti un loc de parcare“ spune Cosac Sergiu, întreprinzător.
Alţi şoferi spun însă că mai bine îşi schimbă maşina. „Este enorm preţul cerut pentru un loc de parcare. Mai bine îmi mai cumpăr o maşin