…un raport al Societatii Academice Romane (SAR) evidentiaza, statistic (:), relatia dintre deficit si alegeri: simplus spus, deficitul public creste in anii de alegeri. Desi reprezentantii SAR nu merg pana-ntr-acolo incat sa “invinovateasca” practica alegerilor, ci doar mentalitatile politicienilor si ale suporterilor acestora (a se citi, bunaoara, comentariul lui Sorin Ionita din EvZ si cel al Alinei Mungiu din RL), e lesne de confundat corelatia cu relatia de cauzalitate: daca, statistic vorbind, ceasul meu suna cand soarele rasare (al meu nu suna atunci in mod normal, da’ vorba vine:) inseamna ca ceasul meu determina soarele sa rasara. (Nu radeti – aztecii aveau un rationament asemanator: daca facem un sacrificiu zilnic si soarele rasare a doua zi, cand vom inceta sacrificiile, soarele va inceta sa mai rasara).
De aici pana la a cere “mai putine alegeri”, “mai rare”, s.a.m.d., nu mai e decat un pas, mic pentru o Romanie scufundata in populism.
Propun, asadar, o abordare contrara – pe principiul bicicletei: intorci ghidonul, contra-intuitiv, taman in directia in care te inclini.
Cu alte cuvinte, daca politicienii nostru inteleg sa parjoleasca bugetul inaintea fiecarei runde de alegeri, conform rationamentului ”om vedea noi p-orma pe unde scoatem camasa”, sa le dam atatea alegeri – din sase in sase luni, zilnice eventual, incat sa inteleaga, cat mai repede cu putinta, ca o asemenea abordare a procesului electoral nu poate fi sustinuta pe termen lung.
Era un film (Abuladze? – nu mai sunt sigur, poate ma ajuta cineva) in care un detinut politic intoarce intregul sistem impotriva sa, impingandu-l pana la ultimele consecinte: isi recunoaste “vina” – complota pentru a sapa un tunel pana pe partea cealalta, capitalista, a planetei. Dar, pentru ca absurdul sa fie impins pana la limita insuportabilitatii, nu refuza sa-si denunte “colaboratorii”. Di
