Datoria externă totală a României a ajuns la 76,775 mld. euro, potrivit ultimelor date ale Băncii Naţionale.Conform sursei citate, datoria externă pe termen mediu şi lung a înregistrat la 31 iulie 2009 nivelul de 59,757 miliarde euro (77,8 la sută din total datorie externă), în creştere cu 16,7 la sută faţă de 31 decembrie 2008. La aceasta se adaugă datoria externă pe termen scurt care a înregistrat la aceeaşi dată de referinţă, respectiv 31 iulie 2009, nivelul de 17,018 mi
Datoria externă totală a României a ajuns la 76,775 mld. euro, potrivit ultimelor date ale Băncii Naţionale.
Conform sursei citate, datoria externă pe termen mediu şi lung a înregistrat la 31 iulie 2009 nivelul de 59,757 miliarde euro (77,8 la sută din total datorie externă), în creştere cu 16,7 la sută faţă de 31 decembrie 2008.
La aceasta se adaugă datoria externă pe termen scurt care a înregistrat la aceeaşi dată de referinţă, respectiv 31 iulie 2009, nivelul de 17,018 miliarde euro, valoare care, însumată cu nivelul datoriei pe termen lung duce la totalul de 76,775 mld. euro.
Deficitul de cont se reduce cu 74%
Pe de altă parte, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,717 miliarde euro, în scădere cu 73,8 la sută în raport cu aceeaşi perioadă din anul 2008.
"Influenţa determinantă asupra reducerii soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 3,236 miliarde euro, în scădere cu 69,4 la sută faţă de perioada ianuarie-iulie 2008", precizează, de asemenea, Banca Naţională.