De meserie medic veterinar, judokanul moldovean a reuşit să pregătească tineri din Iaşi, Suceava şi Piatra Neamţ pe vremea când acest sport nici nu era cunoscut. la noi. Are ochii ageri şi degetele vinete. Chiar şi după 42 de ani de judo, Mihai Alexandroaie încă practică acest sport, cu aceeaşi tinereţe în oase. Până şi mâinile au o formă anume, de gheară de vultur.„Când eşti în luptă trebuie să apuci de haine, de gât, de piele, de ce prinzi, să faci priză, să învingi prin inteligenţă", povesteşte acesta. Şi-a decis cariera din facultate A auzit de acest sport prin facultate, pe vremea când era student în anul V. Voia să se facă medic veterinar şi nu s-a gândit nicio clipă la faptul că un hobby avea să-i schimbe viaţa. Mărturiseşte că a luat „microbul" şi că odată ce s-a apucat de judo nu va putea să-l mai lase până la moarte. „M-a atras faptul că pot învinge pe unul mai puternic ca mine. Aveam 60 de kilograme, eram mărunţel şi erau oameni care impuneau legea pumnului. M-am gândit că pot să-i înving găsindu-le punctele slabe", spune Alexandroaie. Mircea a fost prietenul cu care s-a antrenat în studenţie şi tot cu el a făcut prima demonstraţie de judo la Iaşi, în centru. Nu poate uita privirile trecătorilor, care nu înţelegeau ce fel de sport este acesta şi care erau uimiţi de faptul că nu-şi rupeau coastele, deşi căzăturile erau puternice. După facultate a fost repartizat la Vicovu de Sus, în Suceava. Aici a început greul pentru el deoarece trebuia să se împartă între slujbă şi pasiune. „Nu aveam săli, ne rugam de profesorii de sport de la şcoli să ne lase după ore să ne antrenăm. O făceam cu becul stins, să nu se afle, pe saltelele lor ori pe covoare", îşi aminteşte antrenorul. O bună perioadă de timp au fost primiţi în sala Institutului Pedagogic ca mai apoi să-şi pregătească elevii în tot felul de locuri neconvenţionale. „Aveam un prieten care lucra la o cofetăr