Părinţii lui Costi Velcev s-au dus, miercuri, la Rânca pentru a vedea locul în care au fost găsite rămăşiţele copilului şi pentru a lua o copie după rezultatul necropsiei. După ce mama lui Costi şi tatăl său vitreg, Vasile Păduraru, au aprins o lumânare, bărbatul a descoperit craniul băieţelului, la aproximativ 10 metri de restul rămăşiţelor.
„Am găsit un craniu de om. Avea şi două-trei măsele, iar unde era maxilarul am mai găsit doi dinţişori“, povesteşte tatăl vitreg.
Părinţilor li s-a spus că, în cursul zilei de ieri, craniul va fi trimis la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru verificare, dar până la lăsarea serii acesta nu ajunsese acolo.
Cei doi nu înţeleg cum au fost făcute căutările, din moment ce craniul nu a fost găsit. „Copilul a fost găsit din întâmplare. Un cioban a găsit rămăşiţele, acum noi am găsit craniul.
Poliţiştii au spus că au adus cei mai buni câini de la Sibiu, care pot să găsească ceva de la doi, trei kilometri. La căutări nu au găsit decât o coastă. Nu înţeleg cum este posibil“, s-a revoltat mama copilului, Olga Velcev.