Colegiul Naţional Mihai Eminescu a fost reparat de dascăli, din banii strânşi de şcoală în ultimul an, prin închirierea unor săli. „Anul acesta, lucrările de igienizare şi reparaţii curente au fost făcute de şcoală din fonduri extrabugetare”, spune directorul adjunct Maria Oniţa.
Banii obţinuţi de şcoală din închirierea sălii festive, a sălii de sport şi a laboratoarelor de informatică au fost folosiţi pentru cumpărarea vopselei pentru zugrăveli şi a produse pentru igienizarea grupurilor sanitare.
„Lucrările au fost efectuate de personalul şcolii. Fiecare catedră şi personalul auxiliar s-au implicat în acţiune, iar acum multe săli sunt deja cu manualele pe bănci”, spune Oniţa.
„Anii trecuţi, şcoala noastră a beneficiat de investiţii din partea primăriei şi a ministerului, dar anul acesta nu”, spune directorul adjunct Palhegyi Farkas Laszlo.
„Laboratorul de informatică a fost pregătit de inginerul nostru de sistem şi echipa de profesori din jurul lui. Peste 1.300 de elevi folosesc laboratorul, iar calculatoarele au avut nevoie de intervenţii pentru a putea face faţă unui nou an şcolar”, mai spune directorul. Diriginţii au făcut acelaşi lucru pentru sălilele de clasă.
Se aşteaptă răspunsul instanţei
La Colegiul Naţional Mihai Eminescu învaţă aproape 1.400 de elevi. Imobilul a fost revendicat de Ordinul Călugăresc Premonstratens. În 15 septembrie, instanţa de judecată va da sentinţa definitivă la recursul înaintat de ordinul călugăresc. În toate instanţele anterioare, câştig de cauză a avut municipalitatea. Dacă imobilul va rămâne şcolii, va intra într-un amplu proces de renovare şi reparaţii capitale, cu fonduri europene.
Lucrări de renovare necesare
„Vara aceasta au fost reparate băncile, scaunele, uşile, geamurile şi s-au efectuat zugrăveli, s-a realiz