Mircea Badea nu e deloc lipsit de talent. "Are discurs" " cum se spune " este spontan, improvizează uşor în faţa camerei. Cînd făcea, împreună cu Teo Trandafir, emisiunea matinală care l-a lansat, a înseninat dimineţile multor oameni. Acum, realizează un fel de one man show care are drept pretext lectura presei. Pentru că i s-a pus la dispoziţie aproape o oră, a umplut-o nu cu discutarea propriu-zisă a subiectelor din ziare, ci cu un fel de recital personal, care cuprinde "consideraţii despre lume şi viaţă", poveşti de tot felul, amintiri din copilărie, păţanii personale etc. În acest fel, a cucerit o anume audienţă, construindu-şi un fel de personaj parţial suprapus peste Mircea Badea cel real: băiat simpatic, isteţ, care "le prinde repede" (mai ales că a şi citit ceva cărţi), care exprimă ferm nişte opinii nu neapărat ale sale, ci "culese din popor", şi astfel încearcă să se identifice cu "poporul", să se dea drept simplu cetăţean. Ca să-şi confirme opiniile sau să ceară lămuriri, se adresează adesea celor din studio " făcîndu-se deci că distruge "convenţia televiziunii". Jocul i-a ieşit, într-o oarecare măsură: are fani, are blog, a devenit şi testimonial prin reclame.

Într-o ţară aşezată, cu televiziuni profesioniste şi un public mai bine educat, Mircea Badea ar fi fost un prezentator acceptabil pentru emisiuni de divertisment " din acelea tipice, cu cîntecele, dansatoare drăguţe, cuplete satirice ş.a.m.d. La noi, pentru că a fost pus să discute despre subiecte serioase, e considerat cînd jurnalist, cînd analist politic. Cel puţin aşa îl vede publicul: la Zece pentru România, anul trecut, a ieşit pe locul 2 la categoria "jurnalişti" şi pe locul 3 la categoria "analişti", ceea ce l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu (cîştigătorul ambelor categorii) să spună, cu ironie, că e ultimul bastion în calea asediului lui Mircea Badea. Nu ştiu cîţi au observa