Pentru o tara care a facut o pauza de jumatate de secol in chestiunea religiei, ramane surprinzatoare flexibilitatea cu care Biserica Ortodoxa rusa a reusit sa se "insurubeze" atat de sigur pe mecanismele Kremlinului, in ultimele doua decenii.
"Opera" lui Aleksei al II-lea este continuata cu sarguinta de Kiril, patriarhul rus care in doar opt luni de la intronizare nu mai poate fi privit in afara sistemului politic.
In acelasi timp, Kiril nu poate fi privit nici ca o marioneta a regimului dual Putin-Medvedev: actiunile sale, chiar daca servesc sferei politice, au intotdeauna ca scop final pastrarea autonomiei greu castigate a Bisericii si urmarirea scopurilor acesteia.
"Patriarhul Kiril este foarte energic si se vede nu numai ca o figura religioasa, ci si ca cineva care poate juca un rol in chestiunile laice. De la intronizare s-a angajat energic in chestiunile bisericii insa si-a cautat si rolul propriu in politica rusa", a explicat Boris Falikov, profesor de studii religioase, pentru Radio Free Europe.
Cu toate acestea, Patriarhul are suficienta intelepciune cat sa realizeze ca trebuie sa paseasca cu grija in politica: "gaseste limbaj comun cu autoritatile laice, insa, in acelasi timp intelege ca Biserica nu trebuie sa-si piarda autonomia si nu trebuie sa devina o unealta ascultatoare a Kremlinului.
Insa, oricum, interesele lor coincid des, pentru ca Biserica are nevoie de o multime de lucruri de la stat, iar statul da o multime Bisericii", mai spune expertul.
Pentru altii, Kiril nu este atat un personaj care impleteste cu abilitate interesele Bisericii cu cele ale Kremlinului, cat un reprezentant al "puterii soft", care i-a lipsit mult timp Rusiei.
Fiodor Lukianov, editor al publicatiei "Russia In Global Affairs," il numeste pe Kiril "o noua figura publica in Rusia cu greutate poli