Karatistul de numai zece ani, legitimat la clubul JKA România, a izbutit să cucerească medalia de bronz la Campionatele Europene de Karate, care au avut loc la începutul lui septembrie, la Constanţa. Micul sportiv, care este antrenat de sensei Dragoş Chiru, a fost învins în finala competiţiei europene de un rus, dar până să ajungă în ultima fază a întrecerii a trecut de adversari mult mai bine cotaţi. Locul III obţinut la Europeanul de karate destinat juniorilor reprezintă cea de-a doua performanţă internaţională atinsă de Alin până în prezent. „ Mă aşteptam să iau o medalie. M-am pregătit foarte bine încă din primăvară şi sunt fericit că am terminat pe podium. A fost un moment mare de fericire, în care mi-a fost răsplătit efortul pe care l-am depus până în prezent. Cei mai buni au fost sportivii din Rusia, care fac legea la acest nivel “, a precizat Alin.
Pregătire dură
În spatele acestei medalii de bronz stau multe ore de pregătire intensă şi antrenamente fizice epuizante. Pentru vârsta lui, micul sportiv are un program alert, cu câte trei antrenamente în fiecare săptămână. Chiar dacă la început nu aveau încredere că băiatul lor poate face carieră în acest sport, părinţii privesc acum cu alţi ochii ceea ce face Alin. Tatăl său a plecat la muncă în Franţa, tocmai pentru a-l susţine financiar. „ Mamei nici acum nu îi vine să creadă că am luat medalia de bronz. Ea era convinsă, încă de când am început, că voi renunţa rapid la luptele de contact. Însă acest lucru nu s-a întâmplat întrucât îmi place ceea ce fac şi vreau să ajung un nume respectat în karate “, spune băiatul.
Bruce Lee, idolul copilăriei
Chiar dacă practică luptele doar din 2007, Alin are în palmares 13 medalii, dintre care nouă de aur. Primele performanţe notabile au apărut la Cupa „Phoenix“, acolo unde sportivul braşovean s-a clasat