Noul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein, a prezentat ieri lista priorităţilor misiunii sale în ţara noastră, descriind pe larg trei dintre acestea.
Între ceea ce Gitenstein a numit "principalele trei priorităţi" ale sale s-au numărat chestiunile de securitate, cu accent pe operaţiunile militare din Afganistan, îmbunătăţirea relaţiilor economice şi financiare între cele două ţări şi securitatea energetică. "Prima mea prioritate o reprezintă ameliorarea şi consolidarea relaţiei de securitate dintre cele două ţări, lucru care se axează în principal pe Afganistan", a spus Gitenstein, citat de Mediafax, specificând că a primit asigurări că Guvernul României îşi va respecta în continuare angajamentul militar asumat în această ţară.
"Cea de-a doua prioritate o reprezintă continuarea colaborării cu Guvernul României pentru îmbunătăţirea relaţiei economice şi financiare dintre cele două ţări şi între sectoarele private din cele două ţări", contând în acest scop pe sprijinul Guvernului României în sensul facilitării investiţiilor firmelor americane, a continuat ambasadorul. A treia prioritate a lui Gitenstein este securitatea energetică.
Legat de aceasta, ambasadorul a anunţat o serie de proiecte privind eficienţa energetică, un studiu de fezabilitate în domeniul gazelor şi organizarea, la Bucureşti, a Black Sea Conference on Energy, la care vor participa firme importante în domeniu. Când a vorbit despre cooperarea bilaterală în chestiuni de securitate, ambasadorul american a sugerat României să achiziţioneze avioane de luptă F-35. România şi-a manifestat, deocamdată, intenţia de a cumpăra de la americani aparate F-16, despre care Gitenstein a spus că acestea sunt doar "un pas intermediar foarte important".
"Guvernul meu a primit o scrisoare de la Guvernul dumneavoastră în legătură cu avioanele F-16. În prezent