Spectacolul public din ultimele zile a atins cote de absurd. La douazeci de ani dupa revolutia anticomunista din decembrie 1989, descoperim un numar spectaculos de nostalgici dupa privilegiile garantate clasei muncitoare de Republica Socialista Romania. Milioane de oameni cer sa fie intretinuti sau chiar rasfatati din bugetul public. Politicieni perfizi, sindicalisti otarati, judecatori grevisti, politisti recalcitranti, comentarii jurnalistice masluite – iata reteta care ne-ar putea aduce in colaps economic si criza statala.
Cum s-a produs aceasta escalada a retoricii sindicaliste? Dupa ce Guvernul Tariceanu a vopsit cu aur robinetul risipei, ne-am trezit constransi la modestie si cumpatare. Drept consecinta, aparatul birocratic a inceput sa-si piarda osanza intr-o vara lunga. Zeci de agentii inutile si mii de salarii indecente au disparut de pe lista cheltuielilor publice.
S-a redus polaritatea intre salariul minim si salariul maxim la Stat. Magistratilor – desi mult mai numerosi – le este impusa egalitatea in drepturi cu ministrii, secretarii de stat, senatorii si deputatii Romaniei. Toate acestea au starnit contra-atacuri, ironii si distorsionari. Ultima veste suna patetic: greva generala!
Cine s-a postat in tribuna indignarii? Sindicalisti milionari, oportunisti notorii sau niste figuri sterse, dar vocale. Lumina stiintei e aparata prin vorbe impiedicate si rostiri incoerente. Balanta dreptatii e sustinuta de procurori arghirofili si clientelari. Evident, interesele oricarei bresle merita aparate in fata Guvernului. Dar cu ce argumente, pe spatele cui si pana unde?
Istoria tranzitiei ne arata mai intai o stranie migratie intre reduta protestelor sociale si fotoliile de catifea ale partidelor parlamentare. Miron Cosma, Miron Mitrea, Marian Sarbu, Victor Ciorbea, Catalin Croitoru – iata doar cateva exemple, impure sau po
