O echipă formată din cinci copii de la Şcoala de Nevăzători din Cluj-Napoca a câştigat 14 medalii de aur la Festivalul Internaţional Sportfest pentru persoane cu dizabilităţi, desfăşurat în Germania. A 29-a ediţie a Festivalului Internaţional Sportfest pentru persoane cu dizabilităţi a avut loc la Wilhemshaven, Germania, în perioada 29 august - 6 septembrie, conform unui comunicat transmis, vineri, de Centrul Lamont.
Echipa de înot „Hope" de la Centrul Lamont, formată din cinci copii de la Şcoala de Nevăzători din Cluj-Napoca, a câştigat 14 medalii de aur în competiţia la care au participat 250 de persoane, cu diferite dizabilităţi, din şase ţări europene.
Copiii se pregătesc să participe la o altă competiţie, la Bratislava, în perioada 18-20 septembrie.
Echipa de înot „Hope" face parte dintr-un nou program sportiv elaborat de Centrul Lamont, numit „Drumul spre Londra 2012", iar unul din obiectivele sale este calificarea primei echipe de înot compuse din nevăzători pentru Paraolimpiada de la Londra 2012.
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ
Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga