Cîine de pază sau vacă de muls? De două sau trei decenii, presa pare a fi într-o criză globală de identitate. Iar la modul mai întîi entuziast, apoi dubios, cum s-a construit piaţa media din România, problema presei-ca-afacere vs interes public-imparţialitate-independenţă este cu atît mai acută.
De la libertate la mercantilism
Presa din România e clădită pornind de la două sau chiar trei tipuri de filozofie. Primul, în ordine cronologică, ar fi optica făcătorilor de gazete din anii ’90, care uneori au ajuns la un succes remarcabil pentru vremea respectivă. De la euforia lui 1990, cînd ziarişti cu state la publicaţiile comuniste, dar şi nou-veniţi se dedulceau la libertatea absolută de expresie, cu rezultate mai mult sau mai puţin pe gustul publicului, un Cristoiu, Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu şi chiar Cristian Tudor Popescu au ajuns într-un deceniu la un punct de vedere destul de mercantil asupra modului cum se gestionează un ziar sau un grup media. E drept, creatorul Evenimentului zilei a deţinut destul de sporadic poziţii de decizie din 1996 încoace. Dar în rest, polemica referitoare la amestecarea atribuţiilor editoriale cu cele de vînzători de spaţiu publicitar, diferitele presupuneri şi acuzaţii al căror obiect au fost cunoscutele nume de mai sus şi destule altele sugerează o orientare către profit mai puţin prezentă în intenţiile (cel puţin declarate) de la începutul anilor ’90.
Cristoiu, Nistorescu, Stănescu, Băcanu sau Popescu au păcatele şi realizările lor, dar la un moment dat au fost cei care au decis pentru publicaţiile pe care le-au condus. Lucrurile se pot face însă şi altfel, cu calcule contabile şi estimări atente, la care se adaugă salarii ceva mai mari, plătite regulat, angajaţilor, plus alte scheme motivaţionale din categoria team building-uri, stagii în străinătate şi altele. Asta a fost oarecum cea de
