Când citeam clasicii americani, la 20 de ani, şi eram încă captiv "lagărului socialist", eram obsedat de o Americă pe care încă nu o văzusem niciodată. Eram obsedat şi de femeia americană, pe care o văzusem deja în filme. Cum totul despre America era legendar şi mitic, femeia filmului american era şi ea legendară. Abila manipulatoare Scarlett O'Hara din "Gone with the Wind" avea o trăsătură tipic americană: era pe cât de îndrăzneaţă şi de autointeresată, pe atât de simpatică.

Scarlett O'Hara e înfaţişată ca o femeie care nu are noroc în dragoste, dar care-şi transformă nenorocul într-un succes compensatoriu; iniţial sfărâmată că nu l-a avut de la început pe indecisul băiat de familie bună Ashley Wilkes, ea îl capturează şi-l transformă pe controversatul pirat şi arivist Rhett Butler. De-a lungul acestui drum al pierderii iluziilor, Scarlett constată că Rhett e un partener mai devotat şi un supravieţuitor mai înzestrat decât Ashley, şi un amant mai pătimaş şi mai satisfăcător!

Şi totuşi... departe de a trăi în plictis şi siguranţă alături de Rhett, care are bani şi curaj şi simţ practic, viaţa lui Scarlett O'Hara continuă să fie o luptă. Războiul civil trece prin ograda lui Scarlett şi prin inima ei. În mijlocul mizeriei postbelice, Scarlett îşi croieşte singură o rochie din perdelele conacului familial şi pleacă la Atlanta să-şi joace frumuseţea la ruleta destinului.

Scarlett nu-l recâştigă niciodată pe mălăieţul Ashley, dar în schimb reuşeşte să-l transforme pe Rhett, şi la sfârşitul romanului, câştigând luptă după luptă, Scarlett demonstrează succesul feminităţii dotate cu simţ practic şi claritate a obiectivelor. Scarlett devine prin ea însăşi şi folosind toate ocaziile (şi toţi bărbaţii), un succes. Femeia americană e un succces. Prin ea însăşi.

Acest adevăr e valabil de la începuturile Americii: nevestele de peleri