Ofiţer de carieră, a avut ocazia unică de a duce renumele artileriştilor brăileni, în stepa Kazahstanului. A reprezentat România şi de aceea consideră calificativul „Excepţional” primit la toate tragerile, ca fiind meritul celor cu care a lucrat, indiferent de rang. Născut: 2 august 1951
Studii: Post Academice
Ocupaţie: inspector asigurări
Familie: căsătorit, doi copii
Colonelul (r) Gheorghe Ardeleanu, a îmbrăcat uniforma, încă de timpuriu. A urcat scara ierarhiei militare până la gradul de colonel şi funcţia de comandant de regiment de artilerie. După pensionare, a intrat în mediul afacerilor civile, din simplul motiv că, nu avea răbdare să stea o zi întreagă acasă.
Cele mai multe şi plăcute amintiri din viaţa militară sunt legate de tragerile cu rachete, efectuate departe de casă în regiunea Baikonur din stepa Kazahstanului. „ Plecam o dată pe an şi trăgeam o singură rachetă. Era suficient pentru a arăta că ne cunoaştem meseria. De altfel, românii erau recunoscuţi opentru precizia tragerilor. În fostul Tratat de la Varşovia din care făceam parte, am fost sigura ţară care an de an a primit un singur calificativ: Excepţional ” ne-a declara colonelul Ardeleanu.
Bucuria unei lansări reuşite
Încă de la momentul plecării din ţară, unitatea intra într-o stare de activitate febrilă. „ Urcam tehnica în vagoane. Şi timp de trei zile şi trei nopţi mergeam până la „Barajul de pe Volga”. De acolo, se trecea pe o linie specială, militară şi ajungeam la Kapustâiyar. Cap de line. Era un oraş militar, secret, unde locuiau doar militari, rachetişti. Plecam de acolo în poligon unde începea adevarat muncă. Rachetele erau alimentate cu combustibil, care avea trei componente, un oxidant deosebit de toxic un iniţiator care la fel era deosebit de periculos şi inflamabil, care pe deasupra, inhalat ducea la paralizia