Locuitorii din Drobeta Turnu Severin care deţin unul sau mai multe animale de companie nu mai pot ieşi cu căţelul pe stradă sau în parcuri sau să îl lase liber.
Consiliul Local Drobeta Turnu Severin a iniţiat un proiect de hotărâre prin care au fost stabilite regulile şi modalităţile de îngrijire şi deţinere a unui animal de companie. În cazul în care nu îşi vor respecta obligaţiile, stăpânii vor fi nevoiţi să scoată lunar din buzunar 200 de lei, dacă animalul este neglijat.
Toate persoanele fizice sau juridice care deţin sau au în îngrijire câini sunt obligate să asigure înregistrarea şi crotalierea acestora de către medicul veterinar şi să deţină carnet de sănătate pentru fiecare animal deţinut, vizat periodic. Dacă stăpânul scoate câinele pe domeniul public, are mai multe obligaţii. Să poarte asupra sa carnetul de sănătate al câinelui, vizat la zi, pe care să îl prezinte la cerere persoanelor cu acest drept, să ţină câinii în lesă, iar celor de talie mijlocie şi mare să le pună şi botniţă, să aibă asupra lor pungi de plastic şi alte accesorii necesare colectării dejecţiilor câinilor respectivi, pentru păstrarea curăţeniei pe domeniul public. Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20 şi 150 de lei.
Deţinătorii de câini au aflat despre noua hotărâre ce va intra în vigoare în următoarele zile, iar părerile sunt împărţite. Unii spun că este un lucru bun, alţii nu sunt de acord să meargă cu punga şi lopăţica în geantă ca să adune mizeriile după câine.
Există însă o regulă şi pentru câinii comunitari. Prin hotărârea locală se interzice adăpostirea, hrănirea sau atragerea în orice mod a câinilor fără stăpân în zona blocurilor de locuinţe, în sediile instituţiilor de învăţământ, precum şi la sediile societăţilor comerciale, pentru a se evita tulburare