"Degeaba ai maşină bună, dacă nu conduci bine!" Mă uit spre el, uimit de atîta înţelepciune aplicată. Are vreo 8-9 ani şi îmi explică serios care îi e tactica de a-i învinge pe ruşii de aceeaşi vîrstă, la maşinuţe. Alea de Luna Park, cu troleu, care se ciocnesc de mama focului. Stau la coadă, la maşinuţe, în parcul hotelului, în Antalya. El e ardelean după accent. Aici sîntem mulţi români. Cam la egalitate cu ruşii şi nemţii. Ruşii sînt, în general, destul de plini de bani. Împart bacşişuri în dreapta şi în stînga, spre deliciul personalului. Doamnele sînt, majoritatea, genul "blondă care însoţeşte pe cel tuns scurt şi plin de muşchi". Domnii sînt, majoritatea, tunşi scurt, plini de muşchi şi însoţiţi de blondele care petrec cam două ore în cameră înainte de a ieşi la piscină. Machiaj en gros, parfumuri cu miros dulceag (de ce naiba nu şi-or cumpăra şi parfumuri mai acătării, nu am înţeles), haine de firmă, tocuri cui, la peste 12 centimetri. Generaţia Putin. Cealaltă categorie de ruşi este formată din morsele-masculi-alfa. Aşa arată, la peste 120 de kilograme, cu lănţoaie de aur la gît, bînd votcă încă de la micul dejun. Ăştia cred că sînt mai degrabă generaţia Elţin. Nemţii sînt liniştiţi, discreţi, interesaţi de berea locală (evident). Unii dintre ei poartă brăţărele roşii. Ale noastre, ale marii majorităţi, sînt albastre. Toţi cei cu roşu sînt în vîrstă şi nemţi. Într-o seară, în restaurantul aglomerat, intru în vorbă cu unul dintre "roşii". Helmuth este pensionar şi locuieşte în Leverkusen. Vine la hotelul ăsta de 11 ani. De aia are altă culoare a brăţării. Are masă rezervată pe numele lui în toate restaurantele complexului. Cînd aude că sînt român, Helmuth răsuflă uşurat. "Bine că nu eşti rus" " îmi zice. "Nişte neamuri proaste, iau cîte cinci farfurii de mîncare, ciugulesc cîte ceva şi aruncă restul. Neamuri proaste." "Au trecut prin vremuri grele" " înce