Programul „Prima Casă“ nu merge, pare a fi consensul general din opinia publică. Paradoxal, acest lucru nu se datorează unei cereri reduse, cum ne-am fi aşteptat într-o perioadă de criză. Problemele par a fi legate, în primul rând, de chestiuni birocratice, dar şi de o reticenţă sporită a băncilor, deja umflate cu portofolii de credite ipotecare nu tocmai grozave, contractate în vârf de bulă speculativă. Presa şi site-urile de internet abundă de tot felul de poveşti ale unor familii care au aplicat pentru includerea în program şi care se confruntă cu o mulţime de obstacole. Şi, iarăşi, surprinzător, nici măcar în aceste condiţii clienţii nu par să se resemneze. Aflăm, de asemenea, că proprietarii încearcă marea cu degetul şi ridică preţurile solicitate la vânzare. Culmea, nici asta nu îi descurajează pe potenţialii cumpărători. În 20 de ani se întâmplă multe, îşi zic. Mai cu seamă că avansul pentru achiziţionarea locuinţei este ca şi inexistent în formula promovată în „Prima Casă“. Desigur, sumele garantate de programul guvernamental nu sunt în măsură să furnizeze masa critică pentru a influenţa decisiv piaţa imobiliară. Cu toate acestea, descoperim că în nici un caz clientela nu lipseşte. Din această perspectivă, chiar am putea spune că programul este un succes. Atrage cumpărători în trendul descendent în care - deopotrivă - rechini, ştiuci, şalăi şi crapi de dimensiuni medii încă au de descărcat din portofoliile de active imobiliare cu care s-au ticsit în anii de boom.

Este adevărat că nu am fi auzit pe nimeni să se fi mutat în casă nouă. Dar dosarele se mişcă. Rodica Ionescu, consilier al preşedintelui Fondului de Garantare în programul „Prima Casă“ (un fel de Fannie Mae), declara săptămâna trecută că, deja, la instituţia pe care o reprezintă, sosesc aproximativ 170-200 de dosare pe zi. Nu e chiar puţin. Semn că lumea vrea case. O vedem din motivaţiile oferit