Interviurile doamnelor

Un interviu ca o extraordinară carte de memorii concentrată este cel pe care prinţesa Marina Sturdza îl oferă revistei Elle, mai precis Mihaelei Spineanu-Frank, în numărul din septembrie. Plecarea din România la venirea comuniştilor seamănă cu un film de aventuri, dar a fost realitate (Cronicarului i-a amintit de fuga din ţară a Monicăi Lovinescu): "A fost o plecare din ţară foarte complicată, fiindcă după venirea comuniştilor toată lumea a fost arestată - deci şi tatăl meu, şi tatăl meu vitreg au ajuns în închisoare. Alţi membri ai familiei au avut domiciliu forţat, în diverse locuri. Tatăl meu vitreg salvase viaţa a mulţi evrei şi, când a ieşit din închisoare, underground-ul evreiesc s-a mobilizat şi le-a creat lui şi mamei mele o identitate falsă, pentru a putea fugi din ţară. Eu aveam trei ani şi jumătate şi eram, evident, destul de incomodă ş...ţ Am fost luată ulterior de către secretarul legaţiei elveţiene, un domn pe care îl chema Armando Gropeti şi avea şi el copii. Am fost sedată, ca să nu vorbesc româneşte şi m-a scos din ţară ca şi cum aş fi fost copilul lui. M-a dus în Elveţia, unde trebuia să mă întâlnesc cu părinţii. Însă, între timp, ei dispăruseră." Aventurile au continuat şi, până la urmă familia Sturdza-Bragadiru ajunge în Canada... la o fermă de porci, separată "de secole de istorie", de restul familiei, de prieteni. Intervievata precizează că ideea exilaţilor aristocraţi care au scos o seamă de valori din ţară şi au trăit pe roze în exil e un mit: "...Să pleci cu hainele pe care le porţi şi să reîncepi totul de la zero. În Alberta, pot să vă spun că în anii '50 oamenii nu auziseră de România. ş...ţ singurătatea era absolut inimaginabilă şi nu-ţi mai rămânea nimic din tot ce clădiseşi - în cazul familiei mele - timp de secole. Nu mai rămânea nici o referinţă la trecut, la propria identitate. Apoi, sărăcia er