De la o vreme, majoritatea corespondenţei adresate redacţiei vine pe e-mail. Calea aceasta electronică este, ce-i drept, rapidă, comunicarea se face aproape instantaneu, dar comportă un anumit stil – rece, lapidar, concret, la obiect, care nu lasă loc vreunei efuziuni cu nuanţe sufleteşti, sentimentale. Mai rar, ne sosesc şi scrisori „clasice“, scrise de mână, direct pe hârtie. (...) La acestea, cel mai adesea se simte că, deşi literele sunt aşternute cu pasta pixului, înţelesul cuvintelor este conturat cu sufletul… O asemenea epistolă primită, recent, la re Publicitate dacţie, mi-a reţinut, în mod deosebit, atenţia. Autoarea ei (care şi în scrisoare, şi într-o ulterioară convorbire telefonică mi-a cerut să nu-i dezvăluim numele şi nici alte detalii concrete privind familia sa) şi-a precedat semnătura cu o locuţiune ce sintetizează tot dramatismul destăinurii tocmai făcute: „O mamă tristă“… Povestea dsale începe însă cu bucuria ce a avut-o în urmă cu 32 de ani, când a născut un copil „care mi-a adus numai mulţumiri până acum. Iar acum, ne-am ales cu dărâmarea a 25 de ani de muncă“. De ce? Vă aduceţi aminte „cât de greu se intra acum 13 ani la Medicină? Iar fiul meu a intrat fără probleme, a luat şase ani bursă de merit, a stat la cămin. A luat rezidenţiatul printre primii şi a primit şapte ani salariu. Anul trecut a dat examenul de specialitate în Chirurgie cardiacă, pe care, de asemenea, l-a luat fără probleme. Dar de atunci a început şi calvarul acestui tânăr care, timp de 25 de ani, nu s-a bucurat de tinereţe, ci a muncit serios ca să fie un medic bun. Care este rezultatul acestor ani de muncă? (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. De la o vreme, majoritatea corespondenţei adresate redacţiei vine pe e-mail. Calea aceasta electronică este, ce-i drept, rapidă, comunicarea se face aproape instantaneu, dar comportă un anumit stil