Prezenţă slabă pe scena culturală a lumii
Mulţi (probabil majoritatea) dintre cei activi în cultura românească sunt absenţi de pe scena culturală a lumii sau prezenţa lor este atât de slabă, încât trece neobservată. Se mulţumesc cu orizontul local, acesta mergând, în cel mai bun caz, până la contextul naţional. Dar cultura nu este, prin natura ei, de interes global? Cultura ne defineşte ca oameni. Barierele geografice, lingvistice sau de orice altă natură nu trebuie să oprească accesul semenilor noştri la cultura noastră, interacţiunea cu ei este o sursă de bază în procesul de cercetare şi de creaţie. A fi băgat în seamă de cei mai interesanţi parteneri (în acelaşi timp, competitori), dar a le şi acorda acestora atenţia cuvenită, iată pariul de care nu ar trebui să ne ferim. Există şi situaţia inversă, a celor care sunt mai vizibili în afara ţării decât în România (despre trei dintre ei vom discuta în articolul de faţă). Situaţia variază de la un domeniu la altul, domeniile care depind de condiţii locale (limba română, folclorul, istoria, literatura, teatrul etc.) se află într-o situaţie mai dificilă. Aşa a apărut problema promovării culturii române în lume, de importanţă deosebită, mai cu seamă pentru domeniile dezavantajate la care tocmai ne-am referit. Institutul Cultural Român are răspunderi mari în această privinţă iar eforturile şi realizările sale în materie de "export de cultură" merită a fi apreciate.
O mentalitate păguboasă, dar destul de răspândită, este aceea de a considera că lucrurile care privesc specificul românesc au şanse mici de a fi acceptate într-o revistă internaţională sau la o editură internaţională. într-un interviu acordat Simonei Vasilache în România literară, în urmă cu câţiva ani, am dat mai mlte contraexemple la această prejudecată.
Cei care triumfă fără a fi promovaţi de altcinev
