Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mituri legate de raceala

Publicat in Ziare.com, vineri 11 septembrie 2009 ·

Cand vine vorba de raceala, toata lumea pare sa stie totul. Cum apare, din ce cauza, ce sa mananci, ce sa nu, cand sa iei pastile, de ce sa nu iei... Chiar daca ideile difera de la o persoana la alta, exista cateva care persista si parca ai auzi aceeasi placa ori de cate ori scoti batista.

Cele mai incapatanate par sa fie mamele si bunicile, cateodata chiar si binevoitoarele vecine, care se reped sa-ti spuna ca ai racit pentru ca ai iesit dezbracata, doar cu petecul acela de material pe tine, sau ca neaparat trebuie sa mananci, eventual supa fierbinte, pentru a te inzdraveni.

Cat despre obiceiul acela stupid al tau, de a iesi cu parul ud afara, "Ti-am spus ca ai sa racesti!", se ratoiesc ele la tine, indesandu-ti usturoi prin buzunare, ca sa stea germenii departe.

Cate dintre aceste povete au ceva temei? Health le-a adunat pe cele mai raspandite, negandu-le cu argumente, pentru ca tu sa stii ce sa le raspunzi pe viitor, cand vor face din nou pe atotstiutoarele.

Supa de pui

Si la noi, dar mai ales peste ocean, acest "leac" pentru raceala e foarte popular. In toate filmele, iubita este tratata cu supa de pui, indiferent daca vrea sau nu.

Dar poate sau nu supa de pui sa lupte cu raceala? Ar putea, raspund specialistii, citand cateva studii in acest sens, care sugereaza ca bolul cu lichid fierbinte ar putea sa se ia la tranta cu inflamatiile.

Mananca pentru ca raceala sa plece!

Adesea, raceala iti ia apetitul; mancatul cu forta nu ajuta. Sau poate ca da? E drept ca, in primul rand, trebuie sa ai grija sa fii hidratat. Dar la fel de important este sa-ti obtii necesarul caloric zilnic.

Un studiu din 2008, publicat in Jurnalul de Nutritie, a aratat ca soarecii expusi virusului racelii, care au fost hraniti cu alimente sarace in calorii, s-au insanatosit mai greu si au s

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 48 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 15 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 11 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 29 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 18 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°