Sînt multe şi nebănuite contextele în care Madonna şi Leonard Cohen ar putea sta alături. În articolul de faţă, sînt reuniţi prin faptul că au avut în Bucureşti două concerte succesive, la depărtare de aproximativ o săptămînă, şi prin atitudinea pe care a avut-o fiecare faţă de publicul român.

Pe 26 august Madonna a susţinut primul său concert în România. Ca orice vedetă care se respectă, a cerut să fie respectată. A solicitat toate cele necesare unui confort de tip autist, ba mai mult, a plusat "obişnuitele", comandîndu-şi pentru consum apă sfinţită. I s-au oferit de toate, după cum i s-a oferit şi cea mai intensă mediatizare. În timpul spectacolului însă, în faţa a zeci de mii de fani strînşi să-şi vadă idolul, printre care şi oameni în cărucioare, vedeta s-a dezlănţuit într-un discurs moralizator despre discriminarea romilor din Europa de Est, via România, şi despre cît de rasişti a auzit ea că am fi. Efectele? Pe moment, huiduieli, revoltă printre spectatori, o enervare siderată a vedetei şi, pînă la urmă, un gust amar şi de o parte, şi de alta. Ziua următoare au început declaraţiile şi comunicatele de presă din partea ONG-urilor inflamate de reacţia ne-romilor care au huiduit, denumiţi de către liderii romi "ţigani", opinia publică s-a agitat şi ea, iar problemele grave despre care vedeta se pare că nu prea are habar au fost din nou puse pe tapet, însă nu cu un scop nobil, ci din cauza unui context nefericit şi superficial, într-un mod nociv care a mai contribuit puţin la agravarea lor. Toate acestea pentru că o cîntăreaţă şi-a depăşit statutul, s-a erijat într-un formator de opinie, un moralizator fără multe informaţii la arhivă, care părea a sta pe vîrful icebergului gîndindu-se: de ce n-o fi mai cald?

Pe 4 septembrie, Leonard Cohen a concertat pentru a doua oară la Bucureşti. Revenirea sa, surprinzător de rapidă, a fost motivată şi de reacţia