Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: CSM va afla astăzi adversarul din şaisprezecimile Cupei României

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Echipa din Zăvoi a fost repartizată în urna C valorică şi speră să aducă un adversar renumit pe stadionul „Municipali” din Râmnicu Vâlcea. Astăzi, de la ora 16.00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, va avea loc tragerea la sorţi a programului şaisprezecimilor de finală ale competiţiei K.O. Echipele participante vor fi împărţite în trei urne valorice la tragerea la sorţi. În prima urnă vor fi echipele clasare pe locurile 1-6 în precedenta ediţie a Ligii I, în timp ce în urna a doua vor fi celelalte 12 formaţii din actualul sezon al competiţiei interne. În ultima grupă valorică au fost repartizate grupările care au obţinut calificarea în 16-imi după ce au trecut de tururile preliminare.

Urnele pentru tragerea la sorţi a şaisprezecimilor:

URNA A - Unirea Urziceni, FC Timişoara, Dinamo, CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua.

URNA B - Universitatea Craiova, Rapid, FC Braşov, Pandurii Tg. Jiu, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa, Politehnica Iaşi, Gaz Metan Mediaş, Ceahlăul Piatra Neamţ, Astra Ploieşti, Unirea Alba Iulia, Internaţional Curtea de Argeş.

URNA C - Gloria Bistriţa II, FCM Bacău, Dunărea Galaţi, Farul Constanţa, Sportul Studenţesc, CS Otopeni, Chimia Brazi, Dunărea Giurgiu, CSM Râmnicu Vâlcea , Minerul Mehedinţi, Gaz Metan CFR Craiova, FC Zlatna, Sănătatea Cluj, FC Bihor.

La tragerea la sorţi se vor împerechea echipele din urna A cu cele din urna C. În continuare, cele din urna B vor fi împerecheate cu cele din urna C, iar cele patru care vor rămâne din urna B vor juca între ele. Pentru toate meciurile, formaţia organizatoare va fi stabilită prin tragere la sorţi.

Partidele din 16-imi se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă. Dacă scorul va fi egal după 90 de minute se va trece la prelungiri (două reprize a cîte 15 minute) şi, în cele din urmă, la lovituri de departajare. M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum o ora
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 3 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidenţiale. Despre cine este vorba

Mediafax acum o ora
Este vorba de Dumitru Stanca şi de Elana Lasconi, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. „Vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale”, a declarat acesta. Congresu

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 55 minute
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 33 minute
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum 53 minute
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

17°/31°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°