Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Cicerone Ioniţoiu, cel mai documentat monograf al victimelor terorii comuniste, şi-a lansat primul volum de memorii

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Intitulată „Din ţara sârmelor ghimpate”, cartea a apărut la Editura Polirom şi se găseşte în librării Lansarea a avut loc joi, 10 septembrie 2009, la Palatul Şuţu, cu începere de la ora 17.00, în prezenţa autorului, care a a venit de la Paris, special pentru acest eveniment.

După ce a editat zece volume din dicţionarul „Victimele terorii comuniste”, (din anul 2000 şi până în prezent), Cicerone Ioniţoiu a reuşit să încredinţeze tiparului şi primului volum din mult aşteptatele sale memorii.

Intitulată sugestiv, „Din ţara sârmei ghimpate”, cartea se citeşte pe nerăsuflate şi cuprinde perioada anilor 1944-1979, după acest an, autorul fiind obligat să se exileze în Franţa.

„În toate scrierile mele, ca şi în memorii, am relatat adevărata istorie a României, la care am fost martor, după intrarea ruşilor în ţară”, a spus autorul. „De altfel, dosarul meu de la CNSAS stă mărturie pentru adevărul celor relatate în memorii”, a mai spus autorul.

.Totul spus „sincer, curat şi direct”

Cu aceeaşi sinceritate şi corectitudine care îi caracterizează întreaga operă de monograf al celor peste 150.000 de victime ale terorii comuniste, Cicerone Ioniţoiu îşi relatează şi memoriile.

În „Argument”-ul ce le precede, mărturiseşte cât de nepregătit a intrat, la 20 de ani, în lupta de o viaţă, pe care avea să fie nevoit să o poarte cu răul care s-a abătut, de la Răsărit, asupra României, după încheierea celui de al doile război mondial.

„Am făcut parte dintr-o generaţie frământată ce spera ca viaţa să-şi urmeze cursul într-o atmosferă de înţelegere, în care problemele să se rezolve la lumina zilei, cu prevalenţa binelui asupra răului, într-un cadru în care adevărul şi dreptatea să fie scopul vieţii pământeşti”.

Dar spernaţele sale şi ale generaţiei sale au fost spulberate.

Un jurământ pe viaţă

Născut la Craiova, la 8 mai 1924, Ci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 27 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 9 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 11 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 9 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°